Am zis că am vorbit destul de mult despre călătorii și despre destinații, dar nu am zis nimic despre accesoriile pe care trebuie să le iei în vacanță.
Adică nu te obligă nimeni, dar eu zic că trebuie să fie pe lista tuturor celor care pleacă mai mult de câteva zile de acasă, eventual, lucrează și de la distanță.
Treburile astea se întâmplă dacă mergi mai mult în vacanță, practic ești pe termen mediu sau lung în vacanță. Bine, oare se mai numește vacanță sau stil de viață?
De ce luăm atâtea lucruri în vacanță?
Cred că am avut peste 30 de deplasări anul trecut, am unit serviciul cu vacanța. Ce poate fi mai frumos?! De multe ori, însă, m-am descurcat minimalist. Mi-am luat lucrurile absolut necesare.
Ce te salvează cel mai mult?! Portofelul cu acte și carduri!
Poți găsi orice, oriunde.
Telefonul mobil
Pentru mine este cel mai important lucru. Nu pot să plec fără telefon și fără a avea o conexiune cât se poate de bună la internet. Este groaznic să nu poți să te descurci într-o țară nouă, mai ales cu o limbă pe care nu o înțelegi.
Așadar, telefonul rămâne acolo pentru a te ajuta să funcționezi, să te descurci!
Baterie externă
E accesoriul cel mai important, mai ales dacă ai un telefon care nu are o baterie atât de nouă. Eu am o baterie de 20 000 mAh, un pic cam grea, dar îmi fac treaba destul de bine cu ea. O am de ceva ani și nu m-a lăsat deloc și îmi asigură confortul că ajung înapoi la cazare, fără probleme.
Aparatul foto
Nu mă mai consider un începător așa că aparatul foto este la locul lui. Îmi place să cred că știu să fac poze destul de bune, așa că de cele mai multe ori mă car cu o grămadă de gadgeturi ce țin de aparatura foto.
Am obiective foto dedicate fiecărei situații, am mini trepied, microfon și așa mai departe.
Ghiozdan
Până nu ai un ghiozdan de calitate nu îți dai seama că îți trebuie așa ceva. Am început cu un banal ghiozdan pentru laptop și apoi mi-am dat seama că am nevoie de calitate. Am urcat un pic în buget și mi-am luat un ghiozdan de travel.
Cort?
În primul meu citybreak am plecat cu salteaua la mine. Nu glumesc, aveam o saltea care se umflă pentru că eram foarte mulți, nu aveam foarte mulți bani la noi și ne gândeam că facem o românească, reușim noi să ne punem într-un AirBnb și să dormim. De altfel, a fost și prima experiență foarte nasoală cu AirBnb, aveam prea puțină încredere pe vremea aceea. Ce vremuri, ce terorism era pe atunci.
Am mai avut o idee să mergem să facem Italia cu cortul, dar este și scump și nu tocmai relaxant. Nu este chiar pentru toată lumea.
Căști
La început credeam că voi folosi căști wireless, dar mi se par incomode pe termen lung, să stau să mai încarc încă un dispozitiv. Am ajuns la concluzia că e mai simplu să folosesc căști clasice.
Sunt utile mai ales când ai parte de zonă zgomotoasă și vrei să adormi cu ceva bâzâit. Asta dacă nu ai dopuri de urechi.
Adaugă un comentariu